
Top 5 lucruri despre bebeluși, pe care orice părinte ar trebui să le știe
Top 5 lucruri despre bebeluși, pe care orice părinte ar trebui să le știe
Jobul de părinte este unul pentru care nu dai interviu și nu ai perioada de training. Așadar, este absolut normal să te stresezi și să te îngrijorezi pentru tot felul de lucruri mărunte. De fapt, nu există „lucruri mărunte” atunci când vine vorba despre copilul tău; toate detaliile care au legătură cu el sunt foarte importante pentru tine, iar asta este absolut normal.
Pentru a mai spulbera din griji și stres, Bebe Boutique vine în ajutorul proaspeților părinți cu top 5 lucruri despre bebeluși, pe care orice părinte ar trebui să le știe.
1. Bebelușul poate recunoaște vocea mamei
Studii recente au arătat că dacă mama îi vorbește bebelușului încă dinainte ca acesta să se nască, bebe va reuși să îi recunoască vocea mamei. Nu e de mirare că în cele mai multe cazuri, primul zâmbet voluntar al bebelușului apare la auzul vocii mamei sale. De asemenea, este foarte probabil ca acei copii cărora li s-a vorbit de mici să înceapă să spună cuvinte mai devreme decât alții. Așadar, viitoare mămici, vorbiți-le bebelușilor voștri, pentru că atunci când vă veți întâlni, bebe vă va recunoaște vocea. Și ce alt sunet din lume este mai liniștitor și oferă mai multa siguranță decât vocea mamei?
2. Pătuțul lui bebe
Este recomandat să nu lăsați obiecte în pătuț, deoarece dacă în pătuțul lui bebe se află perne, pături sau jucării, există riscul ca atunci când începe să apuce lucruri, să și le tragă peste față, ceea ce poate duce rapid la o situație periculoasă. De asemenea, unul dintre primele instincte care se formează la bebeluși este să ducă la gură tot ceea ce reușește să apuce cu mânuța. Este un lucru firesc, o modalitate prin care bebe începe să cunoască lumea ce îl înconjoară. De aceea, jucăriile și în general obiectele mici nu trebuie lăsate niciodată la îndemăna lui bebe. Cel mai bine este că pătuțul lui să fie cât mai aerisit, pentru că și unele lucruri aparent banale îl pot pune în pericol.
3. Hainele lui bebe
Este important să alegem hainele potrivite, deoarece confortul lui bebe și starea lui de bine depind în mare măsură de hainele cu care este îmbrăcat. Anumite materiale sintetice, modele cu prea multe cusături, etichete rigide, ori haine prea subțiri sau prea groase îi crează disconfort și pot duce chiar la iritații ale pielii sau la o stare generală proastă. Exista cazuri în care bebelușul plânge aparent fară motiv, iar părinții nu stiu ce să mai facă, se îngrijorează și se alarmează, când de fapt motivul plânsului este că îi e prea cald sau prea frig, ori hainele îl strâng, îl incomodează, îi crează o stare de agitație.
Pentru ca bebe să se simtă confortabil, hainele trebuie să fie:
• pe măsura lui; nici mai mici, pentru că îl vor strânge, dar nici prea mari.
• din materiale moi, baby-friendly, precum bumbacul 100%
• cu puține cusături
• cu capse ori arici, pentru o îmbrăcare facilă
• adaptate temperaturii din camera sau anotimpului
Alege pentru bebe body-uri confortabile, costumașe și salopete ușor de îmbrăcat, care îi țin de cald și nu îl deranjează în vreun fel. Atunci când bebe e liniștit și se simte bine, și părinții sunt la fel.
4. Transportă-l pe bebe în scoică sau scaun de mașină
Încă din prima zi, siguranța bebelușului ar trebui să fie principala grijă a părinților. Iar siguranța rutieră nu face excepție. De aceea, încă de la prima sa călătorie cu mașina, bebe ar trebui să fie transportat în scoică auto și mai tărziu, în scaun special pentru el, adaptat vârstei. Bebelușii sunt fragili și oricât de bine l-ar ține brațele protective ale mamei, la o frână bruscă sau un impact minor, consecințele pot fi foarte grave. Un scaun auto, preferabil unul avizat, oferă siguranța de care bebelușul are nevoie atunci când merge cu mașina. Iar dacă este obișnuit de la o vârstă fragedă, când va fi mai mărișor statul în scaun va fi un lucru firesc, ce nu este supus dezbaterii.
5. Înfășatul îl poate liniști și poate calma colicile
Știm, înfășatul nu mai este la modă. Însă dacă bebelușul suferă din cauza colicilor, plânge deja de minute în șir fară ca nimic să îl poată liniști ori este deja prea obosit că să mai poată adormi, este posibil ca înfășatul să ajute. Bebelușul se simte în siguranță și poate dormi mai bine atunci când este înfășat, deoarece îi oferă o senzație similară cu cea din uter. Pentru a-l înfașă pe bebe, folosește o păturică tricotată sau una din bumbac moale, care să îi tină de cald și să îi ofere o senzație plăcuta, ce îl ajută să se relaxeze.
Știai că...?
• în primele luni de viață, bebelușii dorm în medie intre 14 și 20 de ore pe zi.
• muzica îl poate ajuta pe bebe să se liniștească și să adoarmă
• în primele săptămâni nu văd prea bine, dar își pot recunoaște mama după miros • mângâierile și chiar legănatul susțin o dezvoltare emoțională armonioasă a bebelușului
• un bebeluș crește, în medie, cu aproximativ 1-1,5 cm în fiecare lună, în primul an de viață
• unii bebeluși se pot întoarce de pe spate pe burtica încă de la vârsta de trei luni, pe când alții fac asta mai târziu, abia la vârsta de șase luni.
Sunt multe lucruri pe care proaspeții părinți trebuie să le afle și să le învețe; este normal ca uneori să fie copleșitor. Recomandarea noastră pentru mămici este să încerce să se informeze cât mai mult în perioada sarcinii, ca mai apoi, când vine bebe, să poată petrece cât mai mult timp cu el. Pentru că, așa cum spune Louise Hart „cel mai bun lucru pe care poți să-l cheltuiești pentru copiii tăi este timpul tău.”.